Astăzi dedicăm un articol lor, mai exact celor din spatele proiectului Cyclocross Nation, care își dedică din timpul liber pentru a face cât mai cunoscută această ramură în țară.
EXCLUSIV. Dani Crista, bronzul României la C.E pe Velodrom: „Iorgos se bate cu balaurii de câțiva ani”

Munca și perseverența dă roade. Cred că așa putem caracteriza cel mai bine performanța uluitoare a lui Daniel Crista. Dacă până acum nu ați aflat, deși este greu de crezut, Daniel a venit pe locul 3 la Campionatele Europene de Pistă în proba de adițiune de puncte. România nu a avut o asemenea performanță pe…
Miruna Gîrbacea, ciclistă la Dinamo-BikeXpert-Superbet, a avut un sezon frumos, chiar dacă a fost scurtat din cauza virusului. Asta nu a oprit-o să se afirme în curse și să arate celorlalți că fetele sunt la fel de bune în MTB. O vedem des în competiții importante din țară și este una dintre singurele fete care reprezintă categoria Elite din mountain-bike. Nu putem trece cu vederea acest sezon notabil al ei, așa că am vrut să aflăm mai multe despre ea.
Începutul lunii septembrie ne aduce una dintre cele mai așteptate competiții din calendarul curselor de la noi din țară – Turul României.
Ediția a zecea a Turului Ciclist al Sibiului s-a încheiat la finalul săptămânii trecute, bilanțul acestei ediții aniversare a Turului fiind unul pozitiv la toate capitolele.