„Turul României? Ce e acela? E cu bicicliștii ăia de te uiți tu toată ziua la televizor?” Da, acestea erau discuțiile cu familia și prietenii înainte să ajung la prima mea experiență cu o cursă de ciclism, mai exact în inima unui tur adevărat. Cunoașteți partea din filmul „Hobbitul” când Bilbo Baggins este întrebat de un vecin „You! Mr. Bilbo, where’re you off?” după ce cu seară în urmă a fost vizitat de ceata de gnomi care urmau să plece într-o expediție pe un tărâm îndepărtat? Dacă da, atunci știți și răspunsul lui: „I’m going on an adventure!” Și da, asta mi-am spus-o și eu când mi-am luat bagajele în spate și am pornit la drum. 

Sper să nu fie ultimul articol de acest gen și că voi mai avea ocazia să-mi arăt o altă latură pe lângă cea de neutralitate și limbaj rece date de jurnalism, să arăt că am emoții sau că plâng în momentul când ceva nu iese cum trebuie sau, pur și simplu, când ceva frumos se întâmplă în jurul meu. Sper să fiu ajutată de cuvinte astăzi pentru că vreau să împart și cu ceilalți sentimentele și trăirile din ultima săptămână, iar inspirația să fie de partea mea și să așez ceva pe hârtie pentru ca peste ani, când voi reciti aceste rânduri, să-mi aduc aminte, cu zâmbetul pe buze, de tot ce s-a întâmplat. Dacă ar fi să încep cumva această pagină de jurnal, aș spune așa…

Era septembrie 2018 când ajungeam la prima mea competiție de ciclism, cu un pluton real și organizare pe care o consideram apropiată de cele pe care le vedeam la televizor. Era ultima etapă din Turul României, circuitul clasic din București. Eram emoționată și fericită până peste cap mai ales că vedeam pentru prima oară o parte din cicliștii pe care îi urmăream de mulți ani. Țin minte că mă așezasem fix la start cu fratele meu și stăteam și mă holbam la bicicletele lor și încercam să disting care și cine e. Reușisem să schimb două vorbe cu Serghei Țvetcov, câștigătorul acelei ediții, și să dau mâna cu Marius Petrache, și nu știu de ce, dar le vedeam drept niște realizări foarte mari pe atunci. Observam de câți oameni era nevoie pentru organizare și că munca era una intensă din partea fiecăruia, iar atunci mi-am spus: „Vreau să fac și eu parte din asta, să văd cum e experiența și să cunosc oameni faini”. Doi ani mai târziu, iată-mă în caravana Turului României și ajutând la organizarea lui.

Vara aceasta, urmăream a doua etapă din Turul Franței când primesc un telefon de la Adriana Ceaușescu (persoana din spatele proiectelor Ciclism Feminin și Revista de Ciclism). Îmi spunea că este nevoie la Turul României de un ajutor la secretariat și dacă m-ar interesa ideea. Nici nu am stat mult să mă gândesc și deja știam ce răspuns îi voi da. Începusem deja să îmi pregătesc treptat bagajul și să mă încarc cu energie pentru că simțeam că avea să mă aștepte o săptămână intensă. Luni seara, înainte de ziua cu prologul, am ajuns în Timișoara de unde începeau deja pregătirile, iar a doua zi, de la prima oră, a început „aventura”.

Pentru o săptămână nu am fost jurnalistă și pot spune am simțit lipsa scrisului. Am ajutat la partea de Race Office și am avut-o non-stop  lângă mine pe Adriana (un simplu „mulțumesc” e prea puțin pentru câte ai făcut toate acele zile, și nu doar pentru mine, ci pentru întregul tur. Ai fost trup și suflet acolo și toți trebuie să afle asta). În ziua cu prologul, printre sarcinile pe care trebuia să le îndeplinim, am găsit timp să șlefuim Revista de Ciclism, pe care am lansat-o în format electronic în aceeași zi. Aici vreau să mulțumesc domnului Dan Simion care a avut grijă să spună câteva cuvinte despre asta în timpul transmisiunii în direct. Justin Wolf de la Bike-Aid avea să se impună în acea zi, dar a fost urmat în clasament de Eduard Grosu, Szymon Krawczyk (CCC Development Team) și Daniel Crista. Toate bune în prima zi, greul de-abia începea.

Alături de Adriana Ceaușescu (abia vizibilă), la startul etapei a IV-a – Foto: Traian Olinici

În prima etapă, de la Timișoara la Oradea, vremea a fost una extraordinar de caldă și, cu siguranță, sufocantă pentru cicliști. Andrea Guardini câștigase sprintul, urmat de Gleb Brussenskiy și Eduard Grosu, românul reușind să îmbrace la final tricoul de lider. Etapa s-a terminat, bun, dar cine face premierea? Sunt chemată la podium fix în ultima clipă ca să ajut și să „fur” idei pentru următoarele zile, pentru că eu aveam să mă ocup de asta. După acel moment alarmant și puțin ciudat pentru mine, am decis să o iau pe jos, singură, până la hotel, ca să scap de stresul acumulat. De acolo am început să printăm și capsăm clasamentele din ziua curentă pentru a fi date mai departe ziua următoare.

Credeți că surprizele s-au oprit aici? Nope. Eram decisă ca înainte de startul etapei să mă urc în mașina unei echipe și să văd cu adevărat cum e în interiorul caravanei, însă lipsea un om care să trimită informații în timp real pentru comentatorii cursei. Zis și făcut. M-am urcat în mașina juriului 4 unde i-am cunoscut pe Alex (când merg data viitoare la echipa CCC, promit să îți iau și ție un bidon) și nenea Sandu, fost ciclist, dar încă un fan înfocat al acestui sport. Etapa a pornit, fără incidente, iar finalul l-a avut drept câștigător pe Lucas Carstensen, cu Eduard Grosu pe locul 2. Începe premierea, primesc ajutor din partea Adrianei, Andreei și a lui Ingrid (mulțumesc, fetelor!), iar lucrurile mergeau un pic mai bine decât ziua trecută. Țin minte că la premierea câștigătorului de etapă, Lucas nu știa ce să facă cu șampania – să o ia, să nu o ia. I-am făcut semn să o facă și am izbucnit amândoi în râs. Am început să-mi dau seama că stresul și momentele care te pun pe fugă fac parte din peisaj și trebuie tratate cu multă seriozitate. 

Fotografie din etapa de pe Transfăgărășan

Etapa a treia și a patra s-au desfășurat după același scenariu, aveam aceleași sarcini și deveneam tot mai obosită de la o zi la alta. Partea frumoasă e că tricoul galben a rămas la Edi Grosu, care s-a și impus în cele două etape, cu finish la Lacul Sfânta Ana și, respectiv, la Curtea de Argeș. Începeam să vorbesc și să cunosc cicliști și oameni noi și să scap de tracul meu de a vorbi cu persoane cu care nu avusesem nimic în comun înainte. Despre ultima zi, nu sunt atât de mult de spus despre mine. Etapa a adus plutonului circuitul clasic din București și o nouă victorie a lui Andrea Guardini.

Nu știu ce ați simțit voi când l-ați văzut la televizor pe Eduard Grosu cu steagul în spate și  urcând pe prima parte a podiumului, dar mie mi s-a făcut pielea de găină și aproape am izbucnit în plâns. Un alt moment de ținut minte a fost premierea tricoului albastru dedicat celui mai bun român, unde Edi (câștigătorul tricoului), a urcat alături de Serghei Țvetcov, care i-a fost un om de nădejde în acest tur. Poate sună absurd, dar momentele mici ca acestea spun multe, nu credeți? Să nu uităm și de restul echipelor din țară care au contribuit și au pedalat până la ultima picătură de energie – Echipa Națională a României, CSA Steaua București, UVT Devron West Cycling Team sau Olimpic Zărnești. Toată admirația mea merge către voi, toți cicliștii din acest pluton. Eu am stat într-o mașină și v-am admirat, voi ați fost cei care ați suferit și ați făcut spectacolul. Fără voi nu ar fi existat asta. Nu le dați atenție celor care nu știu ce vorbesc. Ei probabil nu trăiesc acest sport la maxim și nu v-au văzut după fiecare final de etapă obosiți fizic și psihic, abia vorbind cu cei din jur și dornici să vă odihniți ca a doua zi să o luați de la capăt.

Nici nu s-a terminat cum trebuie competiția că am mers acasă și am început să urmăresc Turul Franței, iar a doua zi am urcat pe bicicletă și am pedalat. Aceste lucruri mă duc cu gândul la ceva – oare ciclismul e o dependență incurabilă sau a devenit parte din mine? Poate mă ajutați voi să-mi dau seama pentru că eu nu pot 🙂 Sunt încă în euforia dată de tur și o bună parte din tot ceea ce fac zilnic gravitează în jurul ciclismului. Tot ce mai pot spune e că experiența a fost unică pentru mine și sper să se repete curând, chiar dacă, momentan, trebuie să recuperez orele nedormite din acele zile.

Uite, mamă! Sunt la Turul României! – Foto: Ana Georgescu
Share & Tweet

One Reply to “Experiența și emoțiile din plutonul Turului României”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *