Începutul lunii septembrie ne aduce una dintre cele mai așteptate competiții din calendarul curselor de la noi din țară – Turul României. Are o istorie îndelungată, cu prima ediție în 1934 și care a străbătut de-a lungul timpului întreaga țară. Anul acesta competiția va ajunge la numărul 53 și ne va oferi numeroase surprize și etape spectaculoase.

Traseul Turului României 2020

Ediția de anul acesta aduce pe lângă cele 5 etape clasice și un prolog. Primul oraș gazdă va fi Timișoara de unde va avea loc prezentarea echipelor, prologul de 3,6 kilometri (cu startul și finish-ul în Piața Libertății) și prima etapă de 171,2 kilometri, cu finish-ul la Oradea (Ruta: Timișoara, Orțișoara, Vinga, Arad, Șimand, Chișineu Criș, Salonta, Nojorid, Oradea).

Prolog
Etapa I

Cea de-a doua etapă va începe în Oradea, cu destinația Cluj Napoca, în care plutonul va străbate 208,1 kilometri. Traseul ne va purta prin alte localități precum Aleșd, Nușfalău, Șimleul Silvaniei, Zalău, Sânmihaiu, Almașului, Topa Mică și Nădășelu și va aduce rutierilor 3 sprinturi intermediare și 3 cățărări.

A treia etapă va pleca din Târgu Mureș cu linia de finiș la Lacul Sfânta Ana. Peisajul a fi unul predominat muntos, iar pe traseu plutonul va trece prin Livezeni, Miercurea Nirajului, Sărățeni, Sovata, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Bixad. Vor exista trei sprinturi intermediare și patru cățărări care vor decide locurile pretendenților la titlu în clasamentul general.

Cea de-a patra etapă și, cu siguranță, cea mai așteptată dintre toate, ne va oferi un traseu minunat. Startul se va da din Brașov și destinația Curtea de Argeș. Cicliștii au de înfruntat cea mai lungă etapă, de 222,7 kilometri, care trece prin Munții Făgăraș și întregul Transfăgărășan.

Ultima etapă este asemănătoare cu cea din anii trecuți. Cicliștii vor avea de parcurs de 19 ori un circuit din București, care va trece prin Piața Victoriei și Piața Presei Libere. Ca în edițiile anterioare, sunt posibile evadări, iar finalul va fi unul dedicat sprinterilor.

Ce rutieri vom urmări în această competiție?

Serghei Țvetcov – nu este un personaj necunoscut, după ce a participat și în edițiile trecute și se afirmă nu doar la competițiile de la noi, cât și cele din afara țării. A câștigat tricoul de lider în ediția din 2018, a terminat pe locul 4 în clasamentul general din 2019 și a îmbrăcat tricoul pentru cel mai bun român în ultimii doi ani. Actualul campion național la contratimp individual este unul dintre principalii oameni pe care să ne axăm atenția în această ediție.

Etapa a 5-a, Turul României 2018 – Fotografie: Traian Olinici

Emil Dima – extrem de tânăr și cu un viitor promițător, rutier al echipei Giotti Victoria Savini Due, Emil reprezintă și el un ciclist la fel de important și de luat în considerare. În 2018 a încheiat pe locul 6 în clasamentul general și s-a afirmat și în ediția din 2019 unde a terminat pe locul 8 în ierarhia celor mai bine plasați rutieri.

Eduard Grosu – traseul turului va pune la dispoziție și finish-uri dedicate sprinterilor, iar plutonul românesc îl va avea drept unul dintre reprezentanți pe Eduard, ciclist ce a terminat pe locul trei în ultimul sprint din Turul Ciclist al Sibiului din acest an și a obținut un loc 3 și 2 în Turul României de anul trecut. 

Turul României 2019, Foto – Traian Olinici

Domenic Weinstein – Echipa Națională a Germaniei va aduce pe cei mai buni dintre cei mai buni, iar Domenic este unul dintre ei. Campion Național în numeroase probe pe velodrom și șosea, cu siguranță îl vom vedea pe german sprintând pentru o victorie de etapă.

Stanisław Aniołkowski – câștigător a două etape în ediția de anul trecut, CCC Development Team îl va avea și anul acesta în componența formației pe rutierul polonez. A terminat pe locul 3 în clasamentul general din Turul Ținutului Secuiesc 2020 și a câștigat tricoul pe puncte în Turul Ungariei.

Stanisław Aniołkowski -Foto: CCC Development Team

Nu ne mai desparte mult de ediția din acest an a Turului României. Chiar dacă situația actuală a pus multe piedici organizării competiției, acesta va avea loc într-un final, iar rangul acesteia va deveni din nou 2.2, deoarece multe echipe au refuzat invitația de a participa.

Voi pe cine pariați anul acesta?

Share & Tweet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *