Ciclism A-Z are onoarea de a vă prezenta un interviu în exclusivitate cu Pascal Ackermann, sprinterul de la BORA-Hansgrohe. Germanul va fi prezent în Turul Sibiului, competiție ce va începe pe 23 iulie.

Ackermann este unul dintre cei mai în vogă sprinteri din lume. Performanța din Giro 2019 l-a propulsat din punct de vedere ierarhic la BORA. Germanul a bifat două succese în Il Giro și a obținut la final tricoul ciclamino, pentru cel mai bun sprinter al competiției. În vârstă de 26 de ani, Ackermann tinde să devină numărul 1 al echipei germane în Turul Franței în anii următori, iar prezența sa în Turul Sibiului nu poate decât să ne bucure. Ackermann a strâns în acest sezon un singur succes, raportat în Clasica de Almeria în luna februarie.

Turul Sibiului este prima competiție de după pandemie pentru ciclistul german, care va ținti victoria în cele două runde cu final la sprint. În Sibiu, Ackermann va avea un trenuleț puternic, fiind prezent și lansatorul său de încredere, Rudiger Selig. Pe lângă Selig, el va fi ajutat de Michael Schwarzmann, Andeas Schillinger și contratimpistul Lennard Kamna. Pentru runda montană de la Păltiniș și proba contra-cronometru de pe Păltiniș, cei de la BORA vor conta pe austriacul Patrick Konrad, omul lor de general.

Ciclism A-Z: Ce știi despre Turul Ciclist al Sibiului și de ce ai ales această cursă drept prima în acest reînceput de sezon?

Pascal Ackermann: Am auzit că este o cursă grea. Ca și sprinter nu prea voi avea etape care mă avantajează, dar va fi o bună oportunitate pentru a mă pregăti pentru cursele din August.

CAZ: Este prima ta vizită în România?

PA: Da.

CAZ: Ce aștepți de la cursă și care sunt obiectivele tale?

PA: După cum am spus, cred că există doar o singură etapă unde mă pot lupta pentru victorie. Dar, în general, vom avea o echipă puternică și îmi voi ajuta oamenii de general.

CAZ: Unul dintre adversarii tăi la sprint va fi Eduard Grosu, cel mai titrat rutier român al momentului, actual rutier al echipei Nippo Delko Marseille. Ce știi despre el?

PA: Am auzit de el, știu că e și el sprinter. Nu cred că ne-am întâlnit în vreo cursă ( n.r. cei doi sau întâlnit în câteva curse, cea mai notabilă ”bătălie” fiind în Driedaagse Brugge – De Panne, ediția 2018, unde Ackermann a obținut locul 2, iar Edi, pe atunci la Nippo Vini Fantini, locul 10 ), dar în fața publicului de acasă va fi un adversar de temut, așa că trebuie urmărit.

CAZ: Care este obiectivul tău în acest sezon și în ce curse vei mai participa după Turul Ciclist al Sibiului?

PA: În general, să câștig cât mai multe curse, să profit de fiecare ocazie care mi se oferă. Voi face Turul Poloniei, unde am niște amintiri plăcute, după care niște clasice în Belgia și, într-un final, Vuelta. Turul Spaniei va fi obiectivul meu principal, acolo voi avea în jur de șapte oportunități la sprint masiv și sunt super-motivat să câștig cât mai multe din ele.

CAZ: Cum ai reușit să te antrenezi în pauza competițională?

PA: Chiar foarte bine. Trăiesc în Austria acum și mereu aveam posibilitatea să mă antrenez pe șosea. Am făcut antrenamente de intensitate redusă, dar foarte lungi. Acum suntem cu echipa în primul nostru cantonament în Austria la Ötztal și muncim din greu să fim în forma maximă la restartul sezonului.

CAZ: Ce ai făcut în timpul liber? Ai găsit vreun hobby nou?

PA: Nu prea. Mă uitam mai mult la filme și pe seriale Netflix.

CAZ: Știm că esti un mare pasionat al cafelei. Ai reușit să faci acel curs de barista care ți-l doreai de mult?

PA: Am făcut unul de ceva vreme. Este adevărat, iubesc cafeaua și mereu încerc să-mi îmbunătățesc tehnicile de ”latte art”.

CAZ: Ai vreun mesaj pentru fanii din România?

PA: Categoric! Veniți la cursă! Ne-a fost dor de atmosfera curselor și sperăm ca în România vom avea parte de o mulțime de fani care ne vor susține!

BORA-Hansgrohe nu este unica formație de World Tour prezentă în Sibiu. Alături de ei vor mai fi și cei de la Israel Start-Up Nation. Trebuia să fie și CCC Team, dar schimbarea datei de începere a adus o modificare în rândul echipei, astfel că polonezii vor veni doar cu echipa continentală, la fel ca în anii anteriori.

Turul Sibiului se va desfășura între 23 iulie și 26 iulie. Competiția va fi acoperită în totalitate de Ciclism A-Z, care a devenit partener oficial. Vom avea intervenții live, postări în format live-text și multe alte materiale de la fața locului.

Sursă imagini: ©BORA – hansgrohe / VeloImages

Share & Tweet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *