Pe vremuri, exista o echipă portocalie în pluton. O echipă clădită pentru promovarea unui ciclism pur, autohton. De fapt nu era o echipă, ci mai degrabă un simbol național pentru comunitatea bască. Eroi care s-au înălțat din propriul popor și care au personficat pasiunea comunității pentru ciclism. Această poveste însă, care a fost aparent încheiată în 2013 va continua începând cu acest an. Spiritul basc revine în plutonul profesionist după o absență de 7 ani, cu planuri mari, iar noi vă invităm într-o călătorie înapoi în timp, pâna la începuturile echipei numite Euskaltel.

Această poveste a început în 1993, iar prima pagină a fost scrisă de către Miguel Madariaga și Jose Alberto Praderea. Madriaga, un fost taximetrist și Pradrera, un politician basc. Ambii legați de iubirea pentru acest sport au creat Fundația Bască de Ciclism. Neavând însă un capital social precum ”granzii”, cei doi au apelat la spiritul comunității în susținerea echipei – o idee unică la acea vreme.

Echipa era susținută de către proprii săi fani printr-o contribuție anuală de 60 de Euro. Pe lângă așa-numiții ”socios” au mai reușit să atragă și sponsori locali, companii din zonă. Până în 1998 aceste sponsorizări au fost doar de scurtă durată însă, echipa având deseori probleme financiare. Salvarea a venit de la compania de telecomunicații Euskaltel, care s-a alăturat proiectului pe termen lung, până în 2013.

Revenind la începuturi, Euskadi-Petronor (denumirea de atunci a echipei) a dat prima pedală în plutonul profesionist în 1994. Echipa era alcătuită exclusiv din rutieri care s-au născut în regiunea bască, au copilărit acolo sau au rulat măcar trei ani în Țara Bascilor. Txomin Perurena, o legendă a ciclismului basc, a fost primul director al echipei. Txomin, fost cel mai bun cățărător din LeTour și câștigător a 12 etape din Vuelta, a fost un nume care sugera încredere că va fi un proiect de succes.

Imagini pentru euskadi petronor
Euskadi-Petronor, 1994

Juan Carlos González Salvador, cel care este considerat primul rutier din istoria echipei, a spus că deși avea oferte mai bune, când te sună Txomin, nu ai cum să refuzi. Pe lângă Salvador, în primii ani, echipei i s-au alăturat atât cunoscute precum Pello Ruiz Cabestany, Juan Tomas Martinez, Ramón Gonzalez Arrieta, cât și tineri precum Roberto Laiseka sau frații de Galdeano.

În 1997 fața echipei s-a schimbat complet cu venirea companiei Euskaltel. Cu un buget mult mai ridicat, rezultatele au început să apară. Locul 7 din Vuelta al lui Alvaro Gonzalez de Galdeano a fost primul semn că echipa s-a ridicat la un alt nivel, însă prima mare realizare a venit din partea lui Laiseka în 1999, când acesta a câștigat prima etapă a echipei dintr-un mare tur, mai precis în Vuelta.

Laiseka era singurul rutier în acea vreme, care a făcut parte din echipa inițială din 1994. Frații Galdeano au părăsit echipa în 1998 (Igor, obținând 4 Top 5 de Mare Tur) iar locul lor a fost preluat de rutieri precum Joseba Beloki (care la rândul său după ce a părăsit echipa a fost unul dintre marii rivali ai lui Lance Armstrong) și Haimar Zubeldia, 22 de ani la acea vreme. În etapa 18, pe Alto de Abantos Laiseka a tâșnit din grupul favoriților – cu Ullrich, Heras, De Galdeano (la altă echipă deja), Vandenbroucke sau Tonkov și a adus prima victorie majoră a echipei Euskaltel. Pe vremea aceea era o realizarea uriașă. Nici prin visele celui mai fanatic fan basc nu trecea ca un rutier de al lor să bată acei monștrii sacrii.

Roberto Laiseka, 2001 Tour de France
(Getty Images)

În anul 2000, Laiseka a repetat performanța, de data aceasta la Ordino, fiind a 15.-a victorie a echipei din acel an. Aceste performanțe au adus echipei și prima participare în LeTour, în 2001. Iar pe Luz Ardiden s-a întâmplat magia: Laiseka a atacat cu 10 km înainte de final, iar în ovațiile valului portocaliu ce îl susțineau, a obținut poate cea mai mare victorie a echipei. După acest succes Laiseka nu a mai avut rezultate notabile până în 2005 când a mai câștigat o etapă în Vuelta.

După Laiseka a venit momentul lui Iban Mayo. După ce a obținut 3 victorii în al doilea său an ca profesionist, printre care un succes în etapa regină din Dauphine, Mayo era văzut ca un pretendent la tricoul galben al lui Lance. În 2002 el a făcut pasul la statutul de om de general, fiind locul 5 în Vuelta, iar după începutul puternic din 2003, fanii Euskaltel visau deja la gloria victoriei la general.

În etapa a 8-a al Turului din 2003, terenul de bătălie a fost Alpe D`Huez. Armstrong a fost atacat de toate părțile, însă a putut contra fiecare mișcare, mai puțin una. Atacul lui Mayo a eclipsat întregul pluton, ajungând în final la 2 minute în fața lui Armstrong. Euforia era de nedescris, iar Mayo era erou național basc. Într-un final Mayo a sosit doar pe locul 7 la general, chiar în spatele coechipierului său Haimar Zubeldia. Bucuria însă a fost de scurtă durată. Mayo nu a mai repetat această performanță, ba din contră, el s-a scufundat ușor din cauza problemelor de sănătate, presiunea incredibilă și a scandalului de dopaj din 2007.

Iban Mayo după victoria pe Alpe D`Huez

Pentru Euskaltel, era Mayo a fost era transformării. Echipa nu mai era o echipă de evadare care vâna de prin părți gloria. Euskaltel avea ca obiectiv victorii și clasamente generale. Însă deoarece Mayo nu a mai furnizat, iar Zubeldia era mai degrabă eficient decât spectaculos, era rândul lui Samuel Sanchez să pășească în șaua de lider. Sanchez nu era basc, și era oaia neagră a echipei, însă a rulat în mare parte a carierei în Țara Bascilor. Fanii erau sceptici în privința lui, dar rezultatele lui au vorbit de la sine, fiind liderul echipei în perioada 2005-2013.

Sanchez a obținut nu mai puțin de 8 Top 10-uri de TdF și Vuelta, dintre care 2+1 (la masa verde) podiumuri, 5 victorii de etapă în Vuelta, clasamentul de cel mai bun cățărător și o etapă în TdF și Aurul Olimpic la Beijing în 2008. Pe lângă victorii Sanchez era consistent în performanțe și spectacol. Tot în perioada modernă a echipei au apărut pe scenă Igor Anton, Mikel Nieve, frații Izaguirre, Pello Bilbao și Mikel Landa.

Igor Anton, Monte Zoncolan, Giro 2011
(Getty Images)

Anton la rândul său ”a cotizat” 4 etape de Vuelta, și o victorie în Giro pe miticul Monte Zoncolan în 2011. Nieve, de asemenea, a câștigat o etapă în Giro în acel an, la Val di Fassa, și a bifat o victorie în Vuelta 2011. Touși cei doi nu au avut constanța și acel element X pe care îl avea Sanchez. Samu avea un simț al cursei, care era rivalizat doar de abilitățile sale de coborâtor. Cei care urmăresc ciclismul deja de o vreme, sunt sigur că își vor aminti etapa din Vuelta 2007, când acesta l-a prins pe Manu Beltran, pe coborârea spre Granada, obținând victoria în fața lui.

Două dintre cele mai importante victorii ale echipei din ultimii ani sunt atribuite tot lui Sanchez: un succes pe Luz Ardiden în LeTour 2011, pe unde scria istorie Laiseka și revendicarea Turului Țării Bascilor după 9 ani în 2012. Această victorie istorică nu a fost însă îndeajuns să oprească căderea echipei. Deși Ion Izaguirre a mai bifat o victorie în Giro 2012, Euskaltel risca să își piardă licența de World Tour pentru anul viitor. Conducerea echipei a recurs la măsuri drastice să salveze echipa, renunțând la politica naționalistă de transferuri iar în echipă au ajuns rutieri ”de puncte” precum bine-cunoscutul Ioannis Tamouridis, Jure Kocjan sau Robert Vrecer.

Samuel Sanchez, Luz Ardiden, 2011
(Getty Images)

În 2013 Sanchez a mai sclipit în Criteriul Dauphine însă echipa s-a destrămat complet, iar Euskaltel a ieșit din spatele echipei. O ultimă lumină de salvare ar fi putut fi pilotul de Formula 1, Fernando Alonso, însă părțile nu s-au înțeles iar povestea Euskaltel s-a încheiat.. pe moment.

În 2018 s-a redeschis această poveste când Fundacion Euskadi, fostă echipă satelit a lui Euskaltel, și-a schimbat rangul de la amatori la profesioniști. Echipa a dus tradiția mai departe promovând ciclismul basc autohton și nu trebuia să treacă mult timp până când ceea ce visau fanii să redevină realitate. O căsnicie care a funcționat timp de 15 ani s-a reunit recent, iar din Turul Țării Bascilor 2020, Euskaltel – Euskadi revine în pluton.

Într-o lume dictată de bani și de sponsori, Euskaltel a fost o rază de lumină pentru cei care au visat că se poate. Fără bugete stelare, au reușit performanțe extraordinare, dezvoltând talentul local, crescând copiii din jurul lor. Deși lumea s-a mai schimbat, noi sperăm ca ”morcovii” să readucă în plutonul profesionist, acea pasiune și acea nesăbuiță care parcă lipește din ultima vreme. Cu siguranță Euskaltel nu va fi acea mașină unsă cum este Deceuninck sau Ineos însă fix pentru asta sunt iubiți – pentru ciclismul pur, pasionat pe care îl practică.

Bine ați revenit, Euskaltel!

Share & Tweet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *