Oda lui Bernal – De pe Transfăgărășan și Păltiniș pe Tourmalet și Iseran

În 2017, Turul Sibiului era câștigat de Androni printr-un rutier columbian, Egan Bernal pe numele său, care nu spunea nimic la momentul respectiv, dar care promitea multe. După Turul Sibiului apare însă o veste cu un puternic impact pentru proaspătul câștigător al tricoului galben acordat în Piața Mare din Sibiu: Team Sky îl dorea, fapt ce s-a concretizat printr-o mutare de la echipa lui Gianni Savio la cea a lui David Brailsford.

Un an mai târziu, după victoria din Turul Californiei, făcea parte din trenulețul Sky, fiind un fel de “vagon restaurant”, un tip de vagon pe care nu și-l permit toate trenurile și unde nu vin decât cunoscătorii. Era practic un locotenent de lux căruia dacă îi dădeai o sarcină știai că și-ar pune capul pentru a o rezolva. Astfel l-a recuperat pe Froome de multe ori din apele tulburi ale Tour-ului sau a dus bucăți de trenă absolut furibundă.

A câștigat în acest sezon Paris- Nisa, cursa pre-pregătitoare Tour-ului, unde doar  Nairo Quintana a terminat, la general, în același minut cu el. Apoi a venit și rândul lui să demonstreze ce poate, iar cum locurile în supertrenulețul de Tour erau luate, echipa a decis să îl declare (co)lider în Giro, doar că o accidentare i-a curmat visul la tricoul roz, fiind recompensat de echipă cu un nou loc de locotenent de lux pentru Froome și Thomas.

Pentru încălzire a fost ales Turul Elveției, pe care l-a și câștigat la general, iar coroborat cu abandonul lui Froome din Dauphine și cel al lui Thomas din același Tur al Elveției, părea că fostul rutier de la Androni ar putea avea o șansă de a fi co-lider, așa cum echipa britanică anunța la prezentarea echipelor din Belgia.

În mod ciudat nu a călcat în capcanele întinse de Marea Buclă în prima săptămână, rămânând aproape de Thomas în toate împrejurările, reușind la un moment dat să aibă un avans de câteva secunde în fața galezului. După aceasta a venit însă contratimpul individual, etapa în care toți se așteptau ca G să fie uns lider al cursei, iar Ineos să înceapă procesiunea în zilele montane: Rowe și Moscon să ducă 150 W pentru 100 km, apoi Castroviejo și Van Baarle să duca 175 W alți 30 km, Kwiatkowski 180W 10 km, Poels 200 W 3 km, Bernal 250 W 3km pentru ca în ultimii 800 m să atace G și să își distanțeze rivalii care urmau să ajungă la 10-15 secunde. Din fericire Julian Alaphilippe a stricat calculele celor de la Ineos, G sosind mai slab cu doar câteva secunde decât puncheurul francez, în timp ce Bernal venea la peste un minut jumătate de galez. Din acest punct era clar că Thomas va fi numărul 1 în echipă, iar Bernal un joker.

A venit însă Tourmalet, unde Bernal a tăiat 28 de secunde față de G, pentru ca apoi să mai taie 31 la Pras D’Albis, la începutul ultimei săptămâni rutierul columbian fiind la 27 de secunde de cel galez. După trecerea etapelor de tranziție lucrurile au fost liniștite până la prima urcare la peste 2000 m din Alpi: Col du Galibier. Legendara cățărare a mai pus 32 de secunde în desaga lui Bernal și ar fi putut fi mai multe dacă Thomas nu ataca în gol, aducându-și rivalii mai aproape de Egan. Columbianul trecea însă în fața coechipierului său cu doar 5 secunde, ceea ce îi conferea un loc de rutier protejat.

Cea mai grea etapă din Tour urma să vină. Chiar dacă Saint-Jean-de-Mauriene – Tignes a devenit Saint-Jean-de-Mauriene – Col D’Iseran, Egan Bernal a avut destul timp (și altitudine) pentru a amesteca din nou cărțile în favoarea sa. Cu aproximativ 6 km înainte de vârf Thomas a încercat un atac tipic pentru zilele noastre, 100 m tare, după care continuă la ritmul anterior, atac neutralizat de ceilalți favoriți, în timp ce Bernal îl supraveghea pe un Alaphilippe care părea că e la fundul rezervorului. A plecat de lângă francez cu o ușurință debordantă și a urcat în trenul lui Thomas. După ce s-au limpezit puțin apele a dat un atac dintr-o altă perioadă a ciclismului, plecând cu mai bine de 5 km până în vârf într-o cadență extraordinară, fără a arăta că s-ar chinui, anulând de unul singur ecartul până la liderul cursei și câștigând suvenirul Henri Desgrange, oferit pentru cel mai înalt vârf din Alpi. Atacul său a adus aminte de cel al lui Contador de pe Verbier, chiar dacă nu la fel de spectaculos ca stil, columbianul a reușit să pună peste un minut față de urmăritorii săi în vârful cățărării, loc în care etapa a fost neutralizată din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Ultima etapă, una din cele mai scurte în linie ale Turului, din toate timpurile, a fost doar o procesiune, primii 5 oameni din clasamentul general final fiind mulțumiți cu distanțarea lui Julian Alaphilippe și urcarea unei poziții în ierarhia finală.

Ținând cont că la 22 de ani Egan Bernal este cel mai tânăr câștigător al Marii Bucle de după ultima conflagrație mondială așteptăm să vedem parcursul acestuia în carieră. Va fi el inclus în categoria lui Contador care după tricoul alb și galben din Tour a legat foarte multe victorii la general în toate cele trei mari tururi sau va lua calea lui Andy Schleck sau Nairo Quintana?!
O altă întrebare are însă o bătaie mai lungă: Va reuși Egan Bernal să fie primul rutier cu 7 Tururi ale Franței a cărui nume să nu fie înlocuit cu “-” ?

În loc de concluzii acest articol se va încheia cu o remarcă: În ultimii doi ani, Sky / Ineos a câștigat Turul Franței cu omul lor numărul 2. Dacă Froome a încercat în 2018 dubla Giro-Tour, fiind mai mult un experiment participarea sa în Marea Buclă, Thomas a avut toate cărțile în mâna sa, un ecart de peste un minut și jumătate față de Bernal și o echipă dedicată.

E posibil ca anul următor Bernal să fie rutierul ce va încerca dubla Giro-Vuelta, pentru ca Froome să spargă ușa și să intre în loja unde au loc doar Anquetil, Hinault, Indurain și Merckx, dar după aceea vom vedea oare o luptă “parte în parte” între cei doi ?


Like & Share:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *